Ilegitim - un refuz discutabil

Adrian Sitaru

Un film îți place sau nu îți place. Uneori însă, intervin nuanțele. Există acele „resturi”, acele amendamente de felul „da, dar...” care te împiedică să pui cu ușurință aceeași ștampilă (cu specificația „respins”) pe tot ceea ce nu-ți aduce satisfacție. Altfel spus, un „Nu” spus unui film de Sitaru, de exemplu, are o cu totul altă greutate decât un refuz arătat față de un film de (cine își mai aduce aminte de ei?) Virgil Calotescu, Mircea Moldovan, Mihai Constantinescu sau George Cornea. Ori față de „super-producțiile” așa-zisei epopei naționale.
Lucian Mircu mă ademenește să scriu despre Ilegitim, filmul lui Adrian Sitaru pe care l-am văzut amândoi în aceeași sală (Aula Magna, UVT), cu o seară în urmă. Pentru mine, Ilegitim (care începe cu o apăsată pledoarie pro vita într-o discuție despre avort) nu este - așa cum am crezut, un „film de autor” până la capăt. Epilogul său, cu pretenții „suprarealiste” (după mărturisirea regizorului, la Q&A), face toată diferența. Urma scapă sau pierde turma. Aici, cred, o pierde. Însă acesta nu e decât un punct de vedere. În fond, fiecare  vine cu așteptările sale, cu bagajul personal de gândire și simțire, cu lecturile sale, cu experiența sa. Pentru unii, Ilegitim e, poate, cool, „îndrăzneț”, „revoluționar”, „adevărat”, „dezinhibat”, „necesar” ș.a.m.d. 
Subiectul ales - largo sensu: o iubire imposibilă; stricto sensu: o relație incestuasă între doi gemeni, soldată cu o sarcină nedorită (deci - iar - chestiunea avortului) - se cerea condus cu o mână mult mai fermă. (Ca a lui Mungiu, în 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile.) Nici primirea incestului, nici renunțarea la avort de la final nu sunt justificate dramaturgic în Ilegitim. Andrei Gorzo: „Filmul sare direct într-un epilog în care obstacolul pare să fi fost înlăturat: aflăm că fata s-a hotărît să nu facă avort și o vedem la o reuniune fericită de familie, acceptată, după toate aparențele, așa cum e, cu tot cu fratele care e și tatăl copilului ei. Cum anume s-a produs această acceptare? Filmul nu spune, nu arată, nu dramatizează acest proces. Cu alte cuvinte, își eludează angajamentul inițial de a dramatiza cu adevărat o dezbatere.” Prin urmare, nu subiectul - controversat, „incendiar”, „tabu” - face filmul lui Sitaru să fie „un dezastru”, de o „sărăcie intelectuală deplorabilă” (tot Gorzo), ci felul în care - dramaturgic - este (dez)articulată povestea. 
Pescuit sportiv (debutul în lung-metraj al lui Sitaru, după o idee de Radu Jude) cred că stă pe picioare cel mai bine din filmele sale. Nici Domestic, nici Din dragoste, cu cele mai bune intenții nu sunt de trecut cu vederea. De aceea așteptam, mărturisesc, să găsesc un „film de autor” asumat, tulburător, răvășitor. Așa cum sunt, la noi (în ultimii ani), Marfa și banii, Moartea domnului Lăzărescu, Hârtia va fi albastră, După dealuri, Cea mai fericită fată din lume, Toată lumea din familia noastră, Aferim, Un etaj mai jos. Sitaru (care este din aceeași ligă cu Mungiu, Puiu, Jude, Muntean), în Ilegitim, atât a putut.