O licărire de umanitate

Nea Mărin miliardar (1979)

A fost, pentru mulți, Nea Mărin. Pentru mine a rămas - de neșters în memorie - mai cu seamă prin rolurile sale din Casa dintre câmpuri, Duios Anastasia trecea (ambele de Alexandru Tatos) și Imposibila iubire (de Constantin Vaeni). În 1971, când i se părea că „începe să devină” și un actor de film (datorită rolurilor de mare succes din Haiducii, Dacii, Mihai Viteazu), Amza Pellea îi împărtășea Evei Sârbu ce crede despre meseria de actor: „Frumoasă. Superbă. O meserie dumnezeiască, pentru că îți permite, ca nicio alta, să ajungi la sufletul oamenilor. Trăim o viață și nu ni se întâmplă să avem nici cinci minute de comunicare atât de puternică, atât de adevărată, ca aceea pe care o prilejuiește un spectacol. Dacă am avea întotdeauna posibilitatea să comunicăm direct, prin sensibilitate, de la suflet la suflet, poate am fi mai senini. Avem atâta nevoie de asemenea comunicare... Poate așa se explică faptul că în epoca noastră violentă, în care e la modă „pumnul și pistolul” - pentru că e o modă și asta, ca mini și maxi - apariția unei licăriri de umanitate, de sensibilitate, e sesizată imediat și apreciată. Poate așa se explică intrarea liberă pe care o au melodramele la sufletul spectatorilor...”