Joia Mare, cu veșnică pomenire pentru lepădarea lui Petru, pentru începutul patimilor mântuitoare. Cu cinci ani în urmă, de Joia Mare, mama a fost operată pe creier. Ieri, la expoziția „Human Body. Universul interior”, am văzut - printre altele - un creier afectat de hemoragie. Mi-a amintit de hemoragia mamei, apărută - așa cum prevăzuse un neurochirurg din oraș, care a sfătuit-o să-și ducă mai departe boala, fără intervenție chirurgicală - după operația din Szeged. (Doctorul văzuse la RMN că vascularizația cerebrală a mamei era extrem de slăbită. Mama cedase până la urmă și s-a operat.) Azi, de Joia Mare, am văzut
Incendii, montarea lui Radu Alexandru Nica (am mai văzut, acum vreo zece ani, un
Hamlet montat de el pentru Teatrul din Sibiu) de la Teatrul Maghiar Timișoara, după Wajdi Mouawad. O călătorie întru aflarea identități, dar și în căutarea tatălui pentru a descoperi, până la urmă, adevăratul chip al mamei. Ultima scenă (și - pentru mine - cea mai emoționantă) se încheie cu inscripția târzie pe piatra funerară a mamei, cu un singur cuvânt: mama. Dinamic (și, pe alocuri, comic), revelator. Decoruri (Irina Moscu), light design (Lucian Moga) și muzică (Vlaicu Golcea) extrem de sugestive. Și o trupă de actori mereu în formă maximă. M-am întrebat (acum, dar și după
Opera cerșetorilor, după
Pace în Itaca, după concertul de romanțe
Zi-i!) ce se întâmplă, domn'le, aici, la Teatrul Maghiar? Ce curte cu miracole e, acum, acest loc? Și care e taina acestui reviriment?
(Nu, subiectul din
Incendii nu m-a dus cu gândul la
Ilegitim. Asocierea - fie și datorită temei incestului - mi se pare forțată. Mi-a reamintit însă de un film sârbesc, o tragi-comedie la fel de plină de vigoare, despre ororile războiului din fosta Iugoslavie (
Pretty Village, Pretty Flame) și - prin atmosfera sa - mi-a evocat o tragedie antică.
Oedip, poate.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu