Split personality

Theodor mă întreabă cum se poate ca omul să nu asculte de vocea conștiinței dacă e vocea conștiinței lui, iar nu a altuia. Altfel spus: cum e posibil să nu asculți de tine, de tinele din tine? Cum e posibilă dedublarea?
Îmi amintesc de felul în care „vocea conștiinței” este auzită în Stalker, atunci când - neascultând de Călăuză - Scriitorul pornește de capul lui spre Zonă („pentru că e aproape, uite, poți s-o atingi cu mâna!”) și de acolo, din Zonă, se aude acel terifiant „Stai!” și zboară niște păsări în acordurile electronice stranii ale muzicii lui Eduard Artemiev.
De fapt, acesta este chiar sensul vieții: să faci pace în tine, să faci din polifonia (vacarmul) din tine un singur glas, un singur gând, o singură voință. Asta înseamnă, poate, să câștigi „războiul nevăzut”.

Grafică de Klara Tamas