1989

Vervă, umor și fior, plus o excelentă scriitură în spectacolul Anei Mărgineanu de la Teatrul Mic, Anul dispărut, 1989. Cumva, e în continuarea lecturii din cartea Svetlanei Aleksievici, Vremuri second hand, cronică a dezmembrării URSS. Momente-cheie din anul 1989 în România și în lume, evocate pe scurt. Maria Ploae într-o postură - pentru mine - inedită: de comedie dramatică. (Ultima oară o văzusem le scena TNT în Doi pe un balansoar, montare a Teatrului Mic de la începutul anilor 80.) La fel și Gheorghe Visu, pe care, cu 30 de ani în urmă, l-am văzut aici tot într-o montare a Teatrului Mic, Amurgul burghez (de Dan Pița). Și, evident, în filme: Profetul, aurul și ardelenii; Faleze de nisip, Sfârșitul nopții, Să mori rănit din dragoste de viață, Unde la soare e frig, Balanța, Terminus paradis și, Câini, la care aștept să ajung cât de curând, după ce mai văd o dată Sieranevada. Pe Ilinca Manolache - exuberantă și gravă - am văzut-o întâia oară și sper s-o mai văd. (Iar de părinții ei - Dinu Manolache și Rodica Negrea - se leagă câteva din primele mele amintiri despre cinemaul românesc: Ion, Din nou împreună, Fata morgana, Semnul șarpelui.)

Anul dispărut 1989 (regia Ana Mărgineanu)