Biblio-Film

... Și am fost - cu Theodor, Ioan și Florin - la Bistrița, chemat de Pr. Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc”. Părintele mi-a amintit de regizorul Nicolae Mărgineanu - aceeași căldură umană, același zâmbet, același firesc al purtării.

Cu Pr Ioan Pintea și Simion Pop

BiblioFilm s-a numit întâlnirea în care - pe 7 decembrie, deci la o zi după prăznuirea Sf. Nicolae - l-am evocat pe Nicolae Steinhardt. Pe Monahul de la Rohia îl intervievase, la mijlocul anilor 80, studentul - pe atunci - Ioan Pintea, iar volumul lor de convorbiri, Primejdia mărturisirii, a apărut abia după 1990. Am vorbit și despre Monahul Daniel Cornea (+2017), al cărui testament literar se numește Cinema-ul - o lectură îmbisericită. La final am proiectat scurt-metrajul lui Hanno Hoefer (imaginea: Oleg Mutu), Ajutoare umantare. Ion Fiscuteanu (Primarul din film) a fost, aflu de la Pr. Pintea, bistrițean. Am ales acest film pentru că mi se pare - în spirit - foarte ... steinhardtian: o comunitate de săteni din Ardeal îi răsplătesc cu asupra de măsură pe străinii hipioți (suedezi? norvegieni?) care au venit să le aducă niște „ajutoare umanitare” ce constau în echipament second hand, vizibil uzat tehnic, de cabinet stomatologic. În cele câteva zile pe care aceștia le petrec în satul ardelean, descoperă și un anume fel de a fi (inclusiv de a fi recunoscător), de a te bucura. Cred că lui Nicolae Steinhardt i-ar fi plăcut filmul lui Hanno. Întâlnirea s-a încheiat cu un moment muzical în care Theodor a cântat la pian electric tema din filmul Amelie, iar la nai Cântec de nuntă.

Cu Pr Ioan Pintea

Theodor cântă tema din Amelie

Chestia cu „lectura îmbisericită” a cinema-ului, pe măsură ce mă gândesc la ea, mi se pare tot mai greu de explicat, de „predat”. Pentru că deopotrivă cei care dau pe la biserică („bisericoșii”), dar și cei care nu vor să dea pe la biserică (știu ei de ce: pentru că preotul, pentru că preoții, pentru că e corupție etc.) au răspunsuri. Ori „lectura îmbisericită” - a unui film, a unei muzici, a unei imagini, a unei cărți, a Scripturii însăși - presupune să descoperi (și să te bucuri de) întrebări. Necum să primești răspunsuri la toate întrebările, inclusiv la cele încă neadresate. E cool să te arăți că știi, că ai rețetă pentru fiecare „defecțiune” sufletească. Ori Steinhardt și Daniel Cornea se minunează, nu oferă, sfătoși, nicio „formulă magică” de „vindecare ad-hoc”. De aceea la cărțile lor - mai degrabă apofatice și „imprecise” - nu vor fi nicicând cozi interminabile.

Publicul de la BiblioFilm

Ioan primește un cadou de Sf Nicolae de la Pr Ioan Pintea

Spre seară am fost la biserica „Sf. Trei Ierarhi”, unde Pr. Constantin Necula a vorbit despre „taina iertării”. Puzderie de lume, venită să-l vadă pe părintele care scrie despre „îmbisericirea maidanului”. Poate că maidanul e mai ușor de îmbisericit decât privirea cu care cercetezi cinema-ul. Sau viața. La agapa de după s-a nimerit să stau chiar lângă Pr. Constantin, cu care am vorbit - polemic, la început - despre cinema-ul românesc de azi (Puiu, Mungiu, Jude, Porumboiu, Achim, Sitaru, Muntean), pe care eu l-am apărat. Îmi pare rău că am stat așa puțin de vorbă cu Pr. George Cira (din Năsăud, care fusese și el apropiat de Pr. Steinhardt) și cu Simion Pop (pasionat de antropologie).

Public la BiblioFilm

Cu Simion Pop

La întoarcere am trecut pe lângă mănăstirea Nocrich de lângă Sibiu (la dus am înnoptat la mănăstirea Lupșa, unde mi-ar fi plăcut să stăm mai mult) și am avut parte de câteva peripeții. Spre asfințit, soarele ne strălucea orbitor drept în fața ochilor. Pe un vârf de deal n-am mai văzut decât bulgărele auriu al soarelui. Cred că am nimerit jumătate de metru și pe contra-sens. Câteva minute mai târziu, am dat peste o scândură (stătea în mijlocul drumului) din care - așa am văzut - ieșeau câteva cuie. La viteza mașinii (în jur de 80 km/h) n-am putut opri, mai ales că o mașină venea aproape în spatele nostru. Mă așteptam să rămânem în pană, dar am scăpat. Ne-am întors acasă după ce am oprit un ceas în Sighișoara.