sâmbătă, 23 iunie 2018

Largo sensu

Ca și când nu ne-am afla - local și global - pe un road to nowhere, apuc să mă bucur - alături de câțiva prieteni - de a treia vizionare a Incendiilor (spectacol de teatru regizat de Radu Nica la Teatrul Maghiar de Stat Timișoara) și, în foaier, îl ascult pe director vorbind despre proiectele pentru 2021. Și, încă o dată, mă minunez de auto-disciplina și dăruirea din acest teatru-oază, de respectul pentru meserie și pentru spectator - al fiecărui actor în parte și al întregii echipe (inclusiv din zona tehnicului). Dau mărturie după ce - în ultimii trei ani - am văzut, la TMT, Opera cerșetorilor, Sonetul 66, Incendii, Ultima mutare, Dancer in the Dark, Crăiasa Zăpezii, Wiener Waltzer, Buzunarul cu pâine, Rabental, Pace în Itaca. 
Între timp, rinoceriada e în toi și justiția e tot mai privatizată. Iar eu primesc o diplomă pentru "cel mai fidel spectator" de la managerul TMT, Balasz Attila. Ioan repetă, a doua zi, replica-cheie din piesa lui Radu Nica: "Acum că suntem împreună, e mai bine". Largo sensu, e însăși bucuria kerygmei din versurile lui Ioan Alexandru: "Când fiecare suflet pe pământ / Va fi cuprins de sfânta datorie / Ca patria începe-n trupul său / Și crește-n ceilalți în armonie". Cumva, acolo, în familie, e rădăcina ororilor. Nu e doar miezul Incendiilor, e chiar inima poveștilor scrise și nescrise de om de la Ghilgameș încoace. La fel cum sensul oricărei rătăciri e venirea în fire, pentru a "tămădui cu blândețe orice amintire". 
Acum însă, atmosfera - și nu doar în țară - e ca-n Sonetul 66. Cinci sute de ani după dilema marelui Will, întrebarea din finalul sonetului shakespearian rămâne: 
De toate scap, de fac ultimul pas
Dar, dacă mor, iubirea-mi cui o las?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.