All is grace

Praznicul Înălțării Sfintei Cruci. Din slujbă mi-au rămas, ca ecou, versurile Psalmului 21: „Departe sunt de mântuirea mea / Cuvintele greșalelor mele...” Și-mi spun că, poate, avem atâta cruce în noi câtă pace în suflet, netulburată de „cuvintele greșalelor”, ajungem să economisim. Și cât de aproape am fi de mântuire dacă am înțelege cum să ne chivernisim vorbele. Pentru că, iată, în cuvinte puține, sacerdotul de la Oază ne-a amintit că - apropo de alegeri, de referendumuri - împărăția Domnului (adică „făptura cea nouă”, iar nu o societate de „virtuoși”) nu o aduc mai aproape legile omenești. Sau panglicile tricolore și iile asortate, eventual, cu opinci țărănești, pentru că țara ta e „grădina raiului”. Ideea e să credem, chiar să credem în acel „Facă-Se voia Ta!”, iar nu să pretindem, abuziv, satisfacerea proprii noastre voințe. (Dacă am ști măcar care-i aia, în furtuna de gânduri contradictorii de care nu mai scăpăm.) Ca în Umbra de nor scurt-metrajul  lui Radu Jude, când omu' revoltat pe religie, pe preoți, pe biserici etc. e exclusiv interesat de „miracolele” pe care, a auzit el, niște preoți din Kiev le-au făcut, înviind pe unii din morți. Neînțelegând că minunea (uimirea, paradoxul) este nu religia, ci - spune acolo preotul jucat de Alexandru Dabija - îmbisericirea minții, a vieții. Cât de ușor știm să fugim de moarte, fără să căutăm însă la viață!... La viața aceea în care - la fel ca-n Stalker, în funcție de inima fiecăruia („unde îți e inima, acolo îți e comoara”) - unii se zdrobesc, iar alții se păstrează. Și se păstrează, poate, atunci când înțeleg că nimic nu contează câtă vreme - cum spune ultima replică, pe imaginea unei cruci, din Jurnalul unui preot de țară - „Totul e har!”. (În scurt-metrajul lui Jude, la fel spune și preotul lui Dabija: „Totul e grație!”.)