Q.e.d.

Jumătatea a doua a lui decembrie este încă legată, printr-un invizibil cordon ombilical, de zilele sângeroase acelui decembrie 1989. Îmi amintesc de replica personajului jucat de Papadopol în Occident (2002), când o întreabă pe amica sa (interpretă: Tania Popa): „Tu sperai c-o să arate așa anul 2000?” Ea dă din cap că nu. „Nici eu!...” îi răspunde el, blajin, în ton cu rostirea blajină a replicilor din întreg filmul lui Mungiu. Decembrie 2018. Mă gândesc și la pariul emigrării (câștigat de unii, pierdut de alții), ca soluție extremă la ceea ce, atunci, în anii 90 și mereu după aceea, amenința România: învierea spiritului caragialesc. (Dar când a murit?) Ca să mai schimbi ceva, spunea Pintilie la mijlocul anilor 90, e deja prea târziu. Mă gândesc însă și la cei care s-au întors și care, după aceea, chiar au reușit să facă câte ceva - aici. Sau, mai exact, și aici. După cum mă gândesc la cei care - la fel ca Tarkovski, pe la mijlocul anilor 80 - nu s-au mai întors niciodată în locurile pe care (doar pe ele!) le puteau numi acasă.
Și, da, mă mai gândesc la cei care au rămas martori ai descoperirii banului, după 1989. A fost - spune Svetlana Aleksievici în Vremuri second hand - precum „explozia unei bombe atomice”. După „refacerea lumii” (prin metamorfozarea partidului unic) a urmat, inevitabil, deconstruirea unui experiement numit „făurirea omului nou” cu „înaltă conștiință socialistă și comunistă”. Tot acolo, Aleksievici  punctează câteva faze semnificative ale acestui proces: „A fost spart monolitul și viața s-a împărțit în insulițe, atomi, celule... Nimeni nu mai vorbea despre ideal, se vorbea despre credite, procente, polițe de schimb, banii nu mai sunt munciți, ci „făcuți”, „îți vin”. ... Traficanții și bișnițarii au preluat puterea. Și, contrar spuselor lui Marx, după socialism construim capitalismul ... sub conducerea KGB-ului. ... Țara s-a umplut de bănci și de chioșcuri. ... Totul colorat, frumos. Lucrurile noastre sovietice erau cenușii, ascetice, semănau cu cele din război. Bibliotecile și teatrele s-au golit. Au fost înlocuite de bazaruri și magazine alimentare. Toți am început să vrem să fim fericiți, să căpătăm fericirea pe loc.” Q.e.d.

Nostalghia (un film de Andrei Tarkovski, 1983)