Prima mea dragoste a fost filmul românesc. Din a doua jumătate a anilor 70 am început să-l cercetez şi să-l iubesc. Voiam să văd tot – nu doar noutăţile, ci şi filmele de până atunci. Revistele de specialitate fuseseră pentru mine adevărate hagiografii în culori, iar cinematografele (nu doar programul TVR – singurul, în vremea aceea) prezentau adeseori retrospective sau cicluri de filme româneşti de altădată. Mult mai târziu aveam să înţeleg că, da, cinematograful românesc merită cunoscut, însă nu tocmai pentru ceea ce – până în 1989 – oferea „la vedere”: câteva vedete autohtone (Florin Piersic, Ion Dichiseanu, Sergiu Nicolaescu ş.a.), câteva producţii cu succes de casă (seria B.D.-urilor, seria Haiducilor, seria Comisarilor începută de Cu mâinile curate, comédiile lui Geo Saizescu etc.), câţiva regizori ce lansaseră montări de mare anvergură (Mircea Drăgan, Lucian Bratu, Sergiu Nicolaescu, Mircea Moldovan, Doru Năstase ş.a.) sub genericul „epopeea naţională”. Sub „obroc” stăteau în aşteptare filme remarcabile de Mircea Săucan, Radu Gabrea, Lucian Pintilie, Dan Piţa.
Înainte de 1989, dincolo de producţiile populare cu voievozi, haiduci, oşteni, bişniţari, comisari şi alţii asemenea, au existat şi câteva oaze de cinema românesc pur sânge: filme de autor, ce atestă o viziune regizorală matură, opere ce divulgă etapele conturării unei salutare gândiri filmice. Unele s-au bucurat de mediatizare (mai ales în presa scrisă), de recunoaşterea criticii: O noapte furtunoasă; alte ecranizări (scurt-metraje) după I.L. Caragiale, de Jean Georgescu; Moara cu noroc; Viaţa nu iartă; Pădurea spânzuraţilor; Duminică la ora şase; Meandre; Răscoala; Reconstituirea; Nunta de piatră; Felix şi Otilia; Duhul aurului; Prin cenuşa imperiului; Ilustrate cu flori de câmp; Mere roşii; Tănase Scatiu; Ma-ma; Filip cel bun; Cursa; Casa dintre câmpuri; Un om în loden; Lumina palidă a durerii; Proba de microfon; Croaziera; O lacrimă de fată; Concurs; Secvenţe; Ochi de urs; La capătul liniei; Fructe de pădure; Dreptate în lanţuri; Imposibila iubire; Pas în doi; Glissando; Adela; Să mori rănit din dragoste de viaţă; Semnul şarpelui; Sfârşitul nopţii; Moromeţii; Iacob ş.a.. O parte din filmele pomenite mai sus au avut probleme la difuzare (au circulat într-un număr mic de copii în ţară şi au fost restrase de pe ecrane la scurtă vreme după premieră), realizatorii lor fiind traşi la răspundere pentru felurite vini imaginare. Câteva filme (Pădurea spânzuraţilor, Răscoala etc.) au avut parte de succese internaţionale. Pe lângă acestea, au mai existat şi altele (Ţărmul nu are sfârşit; Alerta; 100 lei; Dincolo de nisipuri; De ce trag clopotele, Mitică?; Faleze de nisip) ce nici măcar nu au avut parte de premieră sau de cronicile cuvenite. Iar atunci când (în 1990) restricţiile de difuzare au fost ridicate, prea puţini spectatori mai erau dornici să le vadă.
După 1989 începe o altă eră. Coordonatele minimalist-(neo)realiste şi tonurile reci din filmele deceniilor şase-opt sunt preluate şi valorifiate cu mai mult sau mai puţin succes de Lucian Pintilie (Balanţa; Prea târziu; O vară de neuitat; Terminus Paradis; Niky Ardelean, colonel în rezervă; După amiaza unui torţionar), Dan Piţa (Hotel de lux;, Pepe şi Fifi; Omul zilei), Stere Gulea (Vulpe-vânător; Stare de fapt), Nicolae Mărgineanu (Priveşte înainte cu mânie; Faimosul Paparazzo; Schimb valutar), Mircea Daneliuc (Patul conjugal; Această lehamite; Senatorul melcilor) – iată numai câteva din filmele româneşti cele mai reprezentative din ultimul deceniu al veacului XX. În 1991 Nae Caranfil debutează cu un film-unicat (E pericoloso sporgersi), a cărui prospeţime şi vervă (desprinse parcă din cinematograful ceh al anilor 60) va fi egalată, câţiva ani mai târziu, de Cristian Mungiu (în Occident şi Aminitiri din Epoca de Aur). Spre sfârşitul deceniului, Alexandru Maftei regizează pentru TVR tot o producţie-unicat: Fii cu ochii pe fericire. Acest film anticipează direcţia pe care va merge cinematograful românesc după anul 2000. Atunci încep să se afirme o serie de tineri regizori ale căror filme adună premii după premii la festivaluri din întreaga lume, sunt prezente în retrospective şi gale dedicate filmului românesc etc.: Cristi Puiu (Marfa şi banii; Moartea domnului Lăzărescu; Aurora), Cristian Mungiu (4 luni, 3 săptămâni şi două zile), Corneliu Porumboiu (A fost sau n-a fost?; Polţist, adjectiv), Cristian Nemescu (California Dreamin’), Călin Netzer (Medalia de onoare) ş.a.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu