Ken Li

Mă uit la generaţia de azi care iese, cum se spune, de pe băncile liceului. Mă rog, ale unui colegiu tehnic, unde majoritatea elevilor (navetişti ce locuiesc la sat, frumoşi adolescenţi pe care doar indiferenţa şi ursuzenia adulţilor îi sluţeşte înainte de vreme) provin din familii – multe disfuncţionale – cu studii cel mult medii. Pentru mulţi şcoala se termină înainte să o fi început cum se cuvine. Dar pentru lipsa acelui bun început ei sunt cei din urmă vinovaţi.  

Cu patru ani în urmă, cei care astăzi au susţinut în faţa mea proba de speaking la bacalaureatul de limbă engleză, tocmai terminaseră opt clase. Cu foile matricole pline de note bune şi foarte bune au fost atunci repartizaţi pe la diferite colegii tehnice, în urma rezultatelor slabe şi foarte slabe de la examenul de admitere în clasa a IX-a. Profesorii care – cât de cât – doreau să-şi bată capul cu ei (nicidecum să-i aducă la nivelul programei de liceu) au fost nevoiţi să-şi reconsidere în mod radical discursul şi să-l adapteze nivelului extrem de precar de cunoştinţe (şi de concentrare) al clasei. Nu puţini din cei care, vara asta, au terminat clasa a XII-a, au rămas, vai, la nivelul cunoştinţelor pe care le aveau când au intrat în clasa a IX-a. Unii au recunoscut (şi le-am dat dreptate) că s-au schimbat, că au ajuns – în fine – la nivelul mării. La cota zero, cum s-ar zice. Pentru ei liceul ar putea, abia acum, să înceapă. Caratase (Toma Caragiu), în Actorul şi sălbaticii: „Ceara ei de Românie, pe ce mâini a ajuns!...”

***

Printre elevii examinaţi în ultimii ani se numără şi câteva specimene care îmi amintesc, involuntar de un clip larg difuzat în lumea întreagă, acum câţiva ani. Filmul era un fragment dintr-o emisiune de succes (Music Idol), în care o concurentă din Bulgaria încerca să cânte, în engleză (da, în engleză, susţinea ea sus şi tare când un membru al juriului părea că se îndoieşte), piesa „Without You”. Ei bine, prestaţia recentă a câtorva absolvente de liceu la proba de speaking mi-a adus aminte de bulgăroaica supranumită Ken Li, datorită felului stâlcit în care pronunţa „Can’t Live [Without You]”.

Fenomenul ken li îşi trăieşte momentul. Alte mamiţe, alţi domnu’ Goe sau Ionel Popescu; acelaşi lanţ al slăbiciunilor, aceleaşi mofturi (acum li se spune fiţe). Este vremea lor, a piţipoancelor – termen (presupus laudativ) pe care un dicţionar on-line, încă neoficial, îl tălmăceşte astfel: „tânără bucată feminină, ce întruneşte cel puţin 3 dintre următoarele aspecte fizice: îmbrăcaminte provocatoare ce proeminentează calităţi fizice, eventual sumară, tocuri, aspect îngrijit: coafat, manichiură, fard, mireasmă îmbietoare; fizic întregit de zâmbete largi pentru diverşi masculi cu potenţial, flegmatism faţă de restul muritorilor şi o bine-dezvoltată tehnică de flirt adaptată tuturor situaţiilor”. Tulibu dibu douchhooo.