Ovidiu

Pe 16 iulie ar fi fost ziua de naştere a fostului meu coleg de clasă, în liceu, Ovidiu Roateş. A plecat, mai repede ca noi (dar ce reprezintă câţiva zeci de ani la scara veşniciei?) pe tărâmurile Elizee, acum – cred – 20 de ani. Destinul său, învăluit în mister, îmi aminteşte de Werther.

Nu pot uita bucuriile noastre de cinefili în devenire, schimburile de păreri (uneori de pe poziţii adverse) despre filme, cineaşti, scriitori, muzicieni, politică. Vânam, amândoi (alături, uneori, de alţi colegi de clasă), premierele cinematografice şi teatrale, concertele de muzică clasică. Mergeam împreună la cinemateca de la „Casa Tineretului”. I-am descoperit sau redescoperit, aproape simultan, pe Tarkovski, Mihalkov, Fellini, Antonioni, Buñuel, Kurosawa, Wajda, Zanussi, Truffaut, Welles, Piţa, Veroiu, Daneliuc, Tatos. Citeam cu nesaţ cărţi de istorie a filmului (de exemplu Vârstele peliculei, de Tudor Caranfil). Comentam entuziaşti filmele difuzate de televiziunea iugoslavă şi de cea maghiară (la români, în trei ore de program TV, nu prea era mare lucru de văzut).

Ovidiu, aşa cum îl ştiu, avea un suflet curat. Bun la suflet şi extrem de sensibil mi-l voi aminti mereu până când, nădăjduiesc, ne vom reîntâlni undeva, cândva ... 

 

(în fotografie, de la stânga la dreapta: Mircea Barzuca, Titus Biriescu, Marian Rădulescu, Ovidiu Roateş, Darius Hupov - Liceul C.D Loga, iunie 1987)