Cinghiz Aitmatov - o revelaţie

La recomandarea unui monah cărturar l-am descoperit pe Cinghiz Aitmatov. Sunt buimăcit şi fericit după ultimele lecturi – două romane (Eşafodul, Stigmatul Casandrei) şi câteva nuvele - Geamilia, Plopşorul meu cu basma roşie, Vaporul alb, Cocorii timpurii, Ogarul cenuşiu de la malul mării (aceasta din urmă a apărut într-o antologie numită Agnia, fiica focului). Şi, mai presus de toate, romanul O zi mai lungă decât veacul. Nu am mai fost atât de copleşit de o carte de când l-am descoperit – în adolescenţă – pe Dostoievski. (Steinhardt, o altă întîlnire crucială, e altceva, nu e romancier.) Excelent povestitor, fin psiholog ce surprinde sufletul omenesc deopotrivă în destrămarea lui, cât şi în momentele de transfigurare, de întoarcere la matcă, prin metanoie. Iar animalele sunt adevărate personaje ce rezonează în chip nebănuit de profund cu emoţiile şi rătăcirile omeneşti. (Scriitorul are studii zootehnice, înaintea celor filologice.) Există, în proza lui Aitmatov, câteva pagini extrem de tulburătoare ce surprind personaje dezumanizate, angrenate spontan în acţiuni de o violenţă ieşită din comun. Scrierile sale sunt străbătute de idealişti care se jertfesc pentru o idee, pentru adevăr – teme veşnic demodate şi veşnic la ordinea zilei. În plus, realismul aitmatovian este puternic contrapunctat de fantastic. Un fantastic însă care este, cum ar spune Dostoievski, tot una cu realul („realul fără fantastic nu există”), iar nu unul decorativ, escapist, lipsit de substanţă. E frate bun cu Soljeniţîn şi Bulgakov. Unele pagini de-ale sale mi-au amintit de Joyce (cel din Ulise), de Jonathan Swift (cel din cartea a patra a Călătoriilor lui Gulliver), dar şi de Jack London şi George Orwell. În plus, smerenia şi cumenţenia unora din personajele sale mi-au amintit de atmosfera din filmele lui Kurosawa, Mizoguchi şi Ozu, de Pather Panchali, de Umbrele strămoşilor uitaţi, Căinţa şi Siberiada. De Reţeaua, Născuţi asasini şi 451 Fahrenheit. De Călăuza şi Solyaris. De Rubliov şi Oglinda. De Căinţa şi mai recentele Babel şi Drumul Halimei (un film croato-bosniac din 2012).