vineri, 2 iunie 2017

Tora! Tora! Tora!

Cursa
Pe Tora Vasilescu am descoperit-o - eram un puști de nouă ani - în Gloria nu cântă, o comedie liric-muzicală de Alexandru Bocăneț, alături de Toma Caragiu și Horațiu Mălăele. Doi ani mai târziu aveam s-o revăd într-un film de televiziune surprinzător de realist și de comic totodată - Casa dintre câmpuri, în regia lui Alexandru Tatos. De atunci, vreme de câțiva ani și câteva roluri de mare forță expresivă (în Proba de microfon, Croaziera, Glissando), Tora Vasilescu a făcut casă bună cu Mircea Daneliuc. Am văzut-o în Cursa (debutul lor din 1975) abia când o copie nouă a fost difuzată în sălile de cinema, la zece ani de la premieră. Tot din plutonul fruntaș de roluri (pe lângă cele oferite de Tatos și Daneliuc, doi regizori extrem de preocupați de naturalețea interpretării) se numără Didina Mazu din De ce trag clopotele, Mitică (filmul lui Lucian Pintilie pe care aveam să-l văd abia în 1990, când a fost difuzat întâia oară, după zece ani de interdicție) și Maria din Imposibila iubire (regia Constantin Vaeni), adaptarea pentru ecran a romanului Intrusul de Marin Preda. De mai mică întindere, însă memorabile, sunt și aparițiile actriței din Cine mă strigă?, Învingătorul, Să mori rănit din dragoste de viață, Cuibul de viespi, Șobolanii roșii, Occident, Q.E.D.
Gloria nu cântă
Personajele Torei Vasilescu din sus-pomenitele filme („fete fără pretenții, cu orizont limitat, dar cu suflet mare”, s-a scris în epocă) surprind printr-o calitate rar întâlnită în filmul românesc de dinainte de 1990 (o excepție ar fi interpretarea Ilenei Popovici în Reconstituirea, 100 lei și Filip cel bun): firescul grăitor, semnificativ. Apoi aplombul, spontaneitatea, minimalismul mijloacelor de expresie. Dar - spunea actrița la începutul anilor 80, când făcea furori cu rolurile sale din Proba de microfon și Croaziera - firescul, dacă ești actor de meserie, se învață. Un neprofesionist poate „da bine”, poate avea un anumit farmec al „omului de pe stradă”, însă atunci când e pus să joace altceva, în alt film, nu mai convinge. De aceea „firescul e construcție, e reconstruirea firescului observat în viață, trecut prin tine și redat așa încât să pară ca în viață”. O replică va părea firească numai dacă e „muncită bine”, dacă actorul știe să umble la nebănuite resorturi, dacă știe să-și pună în mișcare nevăzute „rotițe”. În asta constă, arăta actrița, „ofensiva pentru autenticitate” și „proba de actorie” a fiecărui rol al său.  
Proba de microfon
Care ar trebui să fie menirea unui film, după Tora Vasilescu? „Să reușească să-l conducă pe spectator către el însuși, ajutându-l să își descifreze sensul propriei existențe. Să ne ferească de soluții prefabricate, moralizatoare cu orice preț!” Care a fost „formularea cea mai potrivită” despre „arta poetică” a Torei Vasilescu? O numea chiar ea, citând un fragment din „memoriile” operatorului Ion Marinescu despre Proba de microfon: „Filmăm într-un interior… Tora se ceartă cu Mircea sau repetă. Nu mai știu. Instinctiv pun diafragma. Gata de filmare.”
Să mori rănit din dragoste de viață
Premiul de Excelență pentru Tora Vasilescu oferit la TIFF 2017 este o binemeritată recunoaștere pentru o actriță anume născută pentru film, cu o impresionantă carieră cinematografică și teatrală. 
De ce trag clopotele, Mitică?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.