Big in Japan

Akira Kurosawa pe platou la Kagemusha

Ce frumos în diversitatea sa e cinema-ul! Și ce nebănuite sunt căile pe care se întâlnesc, uneori, marii cineaști! Bunăoară, cine s-ar gândi vreodată că între, să zicem, Rubliov și Star Wars ar fi vreo legătură? Și totuși este. Iar această verigă se numește Kagemusha, filmul japonez cu cel mai mare buget la acea vreme. Kurosawa, fascinat până în pânzele albe de întrebările abisale care sfâșie ființa zis- om, nu a fost prieten doar cu Tarkovski, a fost sprijinit financiar - cu asupra de măsură - de Coppola și Lucas, copiii teribili ai cinema-ului american de autor (Conversația, American Graffiti) care i-au sărit în ajutor marelui nipon atunci când nu găsea resurse pentru finanțarea proiectului său de la sfârșitul anilor 70, Kagemusha. Astfel, i-au devenit producători în schimbul drepturilor de difuzare internațională.
Privind Kagemusha pentru întâia oară într-o seară călduroasă de vară, m-am gândit deopotrivă la Tarkovski și la anvergura epopeilor cinematografice de tip fantasy ale lui Lucas/Coppola. Și m-am gândit, recunosc, și la Sergiu Nicolaescu. Dar imediat mi-am zis că nu se pune. Kurosawa nu e nicicând triumfalist, ci căutător de adevăruri profund omenești, iar nu obsedat de pirotehnie și grandomanie. (Totuși, există un personaj - unul singur - în filmele așa-zis istorice ale lui Nicolaescu pe care l-aș pune alături de Kurosawa: personajul-muzică, fie că e compusă de Tiberiu Olah, Adrian Enescu sau Anton Șuteu.)
Kurosawa, acest mesager de nădejde și de geniu între Andrei Tarkovski și George Lucas / Francis Ford Coppola. Așa cum Ingmar Bergman avea să fie puntea de legătură (altminteri la fel de imposibilă) între același Tarkovski și ... Woody Allen. Am văzut Kagemusha alături de Ioan, care l-a sorbit din ochi (așa cum, acum câteva săptămâni, a îndrăgit Cei șapte samurai) și mi-am zis că e un film făcut pentru ochi și minte de copil. Așa cum sunt Andrei Rubliov și Solaris pe care Ioan le-a urmărit la fel de atent, de interesat. În privința lui Bergman și a lui Woody Allen mai avem de așteptat. Legenda cu explicații pentru angoasele existențialiste bergmaniene & alleniene e mult prea voluminoasă și ... sofisticată pentru a-l confrunta pe Ioan cu ea, la cei șapte ani ai săi nu de multă vreme împliniți. Kurosawa și Tarkovski însă au fost și au rămas niște copii...

P.S. În România, Kaemusha a fost difuzat la cinema în 1981. Pe atunci, pe ecranele românești mai găseai (în meniul infinit mai divers decât cel preponderent american oferit acum de multiplexurile din malluri): Călăuza, Câteva zile din viața lui Oblomov, Mephisto, Agonia, Călărețul electric, Amintiri, Yankeii, Întâlnire de gradul trei, Croaziera, O lacrimă de fată, Proba de microfon, Vânătoare de vulpi, Concurs, Secvențe..