duminică, 10 septembrie 2017

Câte ceva despre CEFFTm 2017

CEFFTm 2017
Așadar, Festivalul de Film Central European Timișoara, ediția întâi, s-a săvârșit în seara de 9 septembrie 2017. La cât mai multe ediții de-acum înainte!
Sieranevada - un film de Cristi Puiu
Am așteptat cu emoție să revăd Sieranevada și - în prima zi din festival - l-am revăzut într-o sală cu peste o sută de spectatori. Și cu o imagine și un sunet oarecum comparabil cu ceea ce se vede și aude la mall. „Ospățul este poate - în chip paradoxal - singurul loc în care bucuria celuilalt nu este pizmuită... ospățul realizează condiția paradisiacă: ea presupune în primul rând capacitatea de a te bucura de bucuria altuia, de a o împărtăși” (Nicolae Steinhardt). Cuvintele Monahului de la Rohia se potrivesc de minune comediei umane (comediei dramatice) scrise și regizate de Cristi Puiu, care a fost răsplătită cu Premiul Publicului.
Haiducii lui Șaptecai (poster polonez)
În holul cinematografului Timiș a putut fi vizitată o expoziție de afișe străine (poloneze, cehoslovace, germane, maghiare etc.) la câteva filme românești de dinainte de 1990. Evident, în proporție covârșitoare, erau afișe la filmele „epopeii naționale” sau la comedii populare ori filme „de acțiune”.

În ziua a doua de festival am participat la o lansare de carte, la librăria Cărturești: Jean Negulescu. Un român la Hollywood - de Manuela Cernat. Un eveniment de excepție la care mi-aș fi dorit un public mult mai numeros. Jean Negulescu n-a fost doar regizor de film. Câteva din crochiurile pe care le dăruia actrițelor sale (ce-i serveau drept model) sunt publicate în volum.
Am văzut, în întregime, două filme agreabile (mai cu seamă datorită interpretelor principale), dar nu mai mult decât atât: O soție bună (debut în regia de film a Mirianei Karanovic, cunoscută din filmele lui Emir Kusturica Tata în călătorie de afaceri, Underground și Viața e un miracol) și Profesoara. Păcat că amândouă nu depășesc anecdota.

Am revăzut jumătate din Toni Erdmann în parcarea din Piața Dacia. Aproape un ceas, vreo 30 de copii de cartier (cu vârste între 5 și, probabi, 17 ani) au tot bruiat proiecția cu râsetele lor ce n-aveau nicio legătură cu ceea ce se petrecea pe ecran. Apoi s-au dus ceva mai încolo, în parcul din apropiere, unde și-au butonat în continuare telefoanele mobile. Mă urmărește, ca un ecou, întrebarea tatălui adresată fiicei sale însingurate: „Tu chiar ești ființă umană?”
Toni Erdmann
Filmul-revelație al acestui festival a fost, în ceea ce mă privește, drama bulgărească Fără Dumnezeu - debut în lung-metraj de Ralița Petrova (premiul cel mare și premiul de interpretare feminină la Locarno, 2016). Extraordinară forța cu care a știut să creeze o atmosferă de cinema pur-sânge. Și discreția cu care sugerează - prin cânturile psaltice, liturgice, specific bulgărești - seducția împărăției bogată în pace și duh sfânt, care însă știm (sau ar trebui să știm) că „nu e din lumea aceasta”. În acest sens, starea de godless e proprie condiției umane, atunci când se opune acestei „seducții”. Personajul principal din film, ce-i drept că destul de târziu, cedează. În fața frumuseții și bunătății, născute din și revărsate întru veșnicie, rămâne fără apărare. Se predă. Iar această predare, la fel ca asumarea crucii, nu are nimic strident, nimic moralizator. Profesiunea de credință a regizoarei: „În filmele mele încerc să creez maximum de tensiune păstrând numai esența lucrurilor despre care povestesc. La fel ca într-un haiku. Îmi doresc astfel să provoc spectatorului o experiență viscerală.” 
Bezbog
Am participat la un masterclass despre scenariul de film. Alexandru Maftei a prezentat un interesant power point despre mecanismele teoretice de scriere a unui scenariu. Răsvan Popescu a vorbit despre cele șapte scenarii ale sale devenite filme: Prea târziu, Terminus Paradis, Noro, Război în bucuătărie, Faimosul paparazzo, Femeia visurilor, Ceva bun de la viață. Alexandru Maftei - a spus moderatorul evenimentului, Marian Țuțui - e cunoscut mai ales pentru Bună, ce faci? și Domnișoara Christina. Eu n-am zis nimic, dar aș fi putut să-i dau replica: Fii cu ochii pe fericire! Puțini își mai amintesc (ori au auzit) de acest film (co)produs de TVR la sfârșitul anilor 90, despre reuniunea de clasă a unor foști colegi de liceu. Este, totodată, ultimul film în care a apărut actorul Dragoș Pâslaru înainte de a se retrage la mănăstire. Și, nu în ultimul rând, este cel dintâi film românesc despre ceea ce a urmat după 1990 (fără să fie tributar realismului din Reconstituirea) care își propune și reușește să nu fie mizerabilist. Care vorbește cu eleganță (fără să fie, prin asta, prețios) despre iluziile pierdute ale unei generații ... căpătuite. Cu două excepții: inadaptații jucați de Dragoș Pâslaru și Dinu Manolache. Fii cu ochii pe fericire! adună o galerie de mari actori: Dragoș Pâslaru, Dan Condurache, Tora Vasilescu, Maria Ploae, Dorel Vișan, Medeea Marinescu, Dinu Manolache (în ultimul său rol), Claudiu Istodor, Marius Florea Vizante, Marcel Iureș, Mirela Gorea, Horațiu Mălăele, Mihai Sandu Gruia, Mihai Dinvale, Șerban Ionescu, Mircea Diaconu, Monica Ghiuță. Aici apare și Radu Gabrea (inițiatorul CEFFTm, preluat în urmă cu un an de Victoria Cociaș), în rol de producător german interesat de eficiența postului TV („Star TV”, cu trimiteri evidente spre singurul mega-canal de televiziune comercială de atunci, din România) pe care îl finanțează. 
Fii cu ochii pe fericire - un film de Alexandru Maftei
În fine, în ultima seară a festivalului (9 septembrie), printr-un joint venture, am relansat Pseudokinematikos 3. Între viață și filme (despre care a vorbit scriitoarea Daniela Rațiu) și am proiectat (în premieră la Timișoara) Chers Amis, filmul lui Valeriu Andriuță (preotul din După dealuri), premiat pentru cel mai bun scurt-metraj la BIFF 2017. Toți l-au savurat și unii au rămas să povestim despre el după terminarea proiecției.
A fost o săptămână plină de întâlniri frumoase, de filme și discuții. Le mulțumesc celor ce mi-au fost alături. 

P.S. Chers Amis, a cărui poveste se petrece într-o cancelarie profesională unde se ține un consiliu, face trecerea spre noul an școlar, care începe pe 11 septembrie. Filmul lui Valeriu Andriuță e de-a râsu'-plânsu', dar ce frumoasă și suportabilă e indiferența și lentoarea dulce-amară din acea cancelarie de școală în care nu se întâmplă nimic, în comparație cu realismul frust al indiferenței din sistemul de învățământ cu care, în feluri diferite, ne confruntăm fiecare în viața de zi cu zi...
Chers Amis - un film de Valeriu Adriuță

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.