Taxi Blues - șoc & șic

Am revăzut, după mulți ani (aproape 30), un alt film devenit ... istoric: debutul scenaristului Pavel Lunghin în regia de lung-metraj, Taxi Blues. L-am descoperit în toamna lui 1991, la un an după ce primise Premiul pentru regie la Cannes. A fost, atunci, filmul-șoc de la începuturile mizerabilismului în cinema-ul (încă) sovietic. Ochiul lui Lunghin surprinde o lume care, peste doar un an, avea să înceteze să mai existe. În 1991, URSS se destrăma. Taxi Blues e metonimia pentru societatea (încă) sovietică. Un dialog (eșuat) între „necesitate” și „libertate”. Dincolo de aparenta dihotomie, povestea despre Vania (taximetristul comun, omul  sovietic) și Alioșa (jazz-man-ul de geniu, jidovul rătăcitor) e un road movie despre imposibilitatea unei prietenii pe fondul facerii unei lumi în care legea junglei nu mai este mascată de o ideologie ce voia să aducă în viața omului fericirea cu de-a sila.
Revizitând prospețimea acestui Taxi Blues, redescoperindu-i privirea frustă, jazzy, asupra vieții, umorul  caustic adesea negru și deloc „reconfortant”, neorealista atmosferă cinematografică pe care (prin fizionomiile interpreților, prin decorurile - exterioare, interioare - sordide) debutantul Lunghin a izbutit s-o aducă pe ecran, mi-am amintit de Ostrov. Hit-ul său (îndeosebi în mediile ultrapioase, ortodoxiste) din 2006. Cum poate cineva care a dat lumii un Taxi Blues să facă Ostrov? Cum poate să abandoneze verite-ul pentru o narațiune ilustrativă, excesiv de moralizatoare și minimal de cinematografică? Cum a putut cineva să abandoneze cinema-ul (pe care, la debut e evident că l-a iubit) pentru o hagiografie tendențios (și obositor) de „pilduitoare”, în care viu și cinematografic e doar interpretul principal, Piotr Mamonov, jazz man-ul din Taxi Blues? Da', numai că nu Taxi Blues i-a adus lui Pavel Lunghin titlul de Artist al Poporului, ci Ostrov. Curând, „minunea” a intrat în grațiile Patriarhului Rusiei, ale multor ierarhi ortodocși (care, într-un cor, spuneau și spun că acest „film educativ și ziditor” are un singur cusur: se termină și nu durează veșnic), ale milioanelor de binecredincioși (vox populi, vox dei) care, pentru o dată, recunosc că cinema-ul (chiar dacă e făcut de un evreu rus, deci evreu) merită nițică atenție și nu puțină evlavie...

Taxi Blues